Peste 22 de kilograme de tutun, descoperite de polițiștii călărășeni

Peste 22 de kilograme de tutun, descoperite de polițiști. FOTO Poliția Română

Polițiștii călărășeni au descoperit peste 22 de kilograme de tutun în mașina unui tânăr din Fundeni.

Potrivit IPJ Călărași, la data de 9 martie, polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Gălbinași au oprit pentru control un autoturism condus de un tânăr de 26 de ani în comuna Fundeni.

„În urma verificării autoturismului, în portbagaj și pe bancheta din spate au fost descoperite 16 pachete tip colet, pe care erau aplicate mandate poștale.

Polițiștii au procedat la verificarea conținutului acestora, constatând că în interior se aflau mai multe ambalaje din plastic, care conțineau material vegetal mărunțit, de culoare maro, cu aspect și miros specific de tutun. Având în vedere cele constatate, a fost solicitat sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice” – IPJ Călărași.

Materialul vegetal a fost cântărit, rezultând o greutate de peste 22 kg, fiind ridicat în vederea continuării cercetărilor.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de deținerea de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, potrivit prezentului titlu, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita a 10.000 de țigarete, 400 de țigări de foi de 3 grame, 200 de țigări de foi mai mari de 3 grame, peste 1 kg de tutun de fumat, alcool etilic peste 40 de litri, băuturi spirtoase peste 200 de litri, produse intermediare peste 300 de litri, băuturi fermentate, altele decât bere și vinuri, peste 300 de litri, cercetările fiind efectuate sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oltenița

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*