Peste 70 de acțiuni preventive au fost desfășurate de polițiști în județul Călărași, în această săptămână

Acțiuni preventive. FOTO IPJ Călărași

Pe parcursul acestei săptămâni, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași au continuat activitățile de prevenire și informare, adresate elevilor și preșcolarilor din județ.

Potrivit IPJ Călărași, au fost desfășurate 71 de activități cu caracter preventiv-informativ, în 64 de unități de învățământ, beneficiind de acestea 1.388 de copii și tineri.

”Polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară, Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității, Serviciului Criminalistic, Poliției Municipiului Călărași, Polițiilor Orașelor Budești și Lehliu-Gară, precum și ai Secției 4 Poliție Rurală Dragalina au susținut activități educativ-preventive în mai multe școli și grădinițe din județ.

Printre temele abordate s-au numărat: prevenirea consumului de substanțe psihoactive și alcool, consecințele consumului acestora, limitele răspunderii penale și contravenționale, siguranța în mediul online și metodele de protejare, prevenirea violenței în unitățile de învățământ, respectarea regulilor de circulație și prevenirea bullying-ului.

Totodată, au fost discutate aspecte privind: siguranța personală în drum spre și de la școală, importanța apelării numărului unic de urgență 112 în situații critice, dar și impactul negativ al comportamentelor de tip discriminare sau excluziune socială” – IPJ Călărași.

Scopul acestor activități este de a contribui la crearea unui climat de siguranță în școli și de a crește gradul de conștientizare al elevilor cu privire la importanța adoptării unui comportament responsabil, atât în mediul școlar, cât și în comunitate.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*