Pompierii militari călărășeni au intervenit în weekend în peste 50 de situații de urgență

Pompierii militari călărășeni au intervenit în weekend în peste 50 de situații de urgență. FOTO: ISU Călărași

Echipajele profesioniste de salvatori din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Barbu Știrbei” al județului Călărași au intervenit cu mijloacele tehnice destinate stingerii incendiilor, recuperării și salvării persoanelor și / sau animalelor din medii ostile vieții, precum și pentru acordarea primului ajutor calificat, la un număr de 54 de misiuni.

Astfel potrivit ISU Călărași, din numărul total de intervenții, 48 au fost ale paramedicilor SMURD, pentru acordarea primului ajutor și transportarea la spital a persoanelor rănite ori cu probleme medicale grave, misiuni de asigurare a măsurilor PSI și pentru intervenția la un accident rutier (un autoturism care a derapat și a ajuns în șanț, între canton și Grădiștea). La accidentul rutier, pompierii militari au intervenit pentru acordarea primului ajutor de urgență și pentru transportarea unei singure persoane la spital (bărbat care prezenta traumatisme ușoare).

„De asemenea, în această perioadă, colegii noștri au acționat pentru stingerea a două incendii, unul de locuință (acoperiș de casă în localitatea Sohatu) și unul la un spațiu comercial (imobil cu parter și mansardă afectate de incendiu în comuna Ștefan cel Mare), precum și la un incendiu de vegetație uscată, miriște și deșeuri menajere (în localitatea Plătărești)”, au transmis reprezentanții ISU Călărași.

În ceea ce privește salvarea de animale, pompierii militari călărășeni au fost solicitați pentru coborârea unei pisici rămase blocate într-un copac.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*