
Primăria Municipiului Călărași anunță derularea unei noi etape de tratamente de deratizare, menite să elimine populația de rozătoare de pe domeniul public. Acțiunea se va desfășura în perioada 13 – 17 octombrie 2025, în două intervale orare: 08.00 – 12.00 și 13.00 – 17.00.
Reprezentanții administrației locale precizează că tratamentele vor fi efectuate numai în condiții atmosferice favorabile, iar în cazul în care vremea va împiedica desfășurarea lucrărilor, perioada va fi prelungită, urmând ca noul program să fie comunicat ulterior.
Pentru combaterea eficientă a rozătoarelor, vor fi utilizate produse biocide avizate de Ministerul Sănătății, prin Comisia Națională pentru Produse Biocide, ce conțin substanțele active difenacoum, bromadiolone și brodifacoum.
Primăria Municipiului Călărași recomandă cetățenilor să evite deplasarea în zonele unde se efectuează tratamentele, pe durata acțiunii și în intervalele orare menționate, pentru a preveni orice incident.
De asemenea, autoritățile locale transmit măsuri de prim ajutor în caz de contact accidental cu substanțele utilizate:
- În caz de ingerare, antidotul este vitamina K și K1, care trebuie administrate intravenos numai în situațiile în care se constată alterarea activității protrombinice, nu preventiv.
- În caz de contact cu pielea, se recomandă spălarea imediată a zonei afectate cu apă și săpun din abundență.
Prin aceste acțiuni periodice, Primăria Municipiului Călărași urmărește menținerea unui mediu public curat, sigur și sănătos pentru toți locuitorii orașului.
Be the first to comment