RAJA informează că astăzi – 17 iulie 2025, în intervalul orar 12.15 – 14.00, se sistează furnizarea apei potabile consumatorilor din cartierul Strachina, în vederea executării lucrărilor de remediere a unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, de pe strada Oituz din orașul Țăndărei, județul Ialomița.
„Ne cerem scuze pentru neplăcerile create utilizatorilor din zonă, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile într-un timp cât mai scurt” – RAJA.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Debitul Dunării la intrarea în țară a ajuns astăzi la doar 1.750 mc/s, cel mai scăzut nivel înregistrat în ultimii 30 de ani, potrivit prognozei Institutului Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA). În […]
ECOAQUA S.A. anunță începerea implementării proiectului „Instalație fotovoltaică de producere a energiei electrice la punctul de lucru din Municipiul Urziceni”, cod SMIS 332947, conform Contractului de finanțare numărul 1634/22.06.2026, încheiat între Ministerul Energiei, în calitate […]
Pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă de pe strada Fabricii din localitatea Fetești, județul Ialomița, echipele RAJA sistează furnizarea apei potabile în zona Fetești Oraș, astăzi – 15 iulie 2026, […]
Be the first to comment