Drum asfaltat. FOTO Societatea Drumuri și Poduri Călărași
Societatea Drumuri și Poduri Călărași a informat că a început lucrările pe DJ 315, drum care leagă localitatea Înfrățirea de Valea Rusului (Plevna)
Acest tronson are o lungime de 3900 de metri.
„În acest moment se execută măsurători și pichetare pentru trasarea la cotele proiectului. Vom începe decopertarea și lărgirea drumului la cotele din proiect adică 6 metri, acesta fiind acum la 2.8 – 3 metri.
Se vor executa săpături pentru îndepărtarea vegetației și a stratului de pământ vegetal la o adâncime de 40 cm, iar ulterior vom începe pregătirea terasamentului cu Balast 25 cm și Amestec Optimal Piatră Spartă 0,63 25 cm” – Societatea Drumuri și Poduri Călărași.
Lucrările vor fi împărțite în 3 etape: Decopertare/Reprofilare, Așternere pregătire terasament Balast/Piatra, Asfalt.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Un bărbat din Călărași a fost reținut de polițiști după ce a fost prins în timp ce conducea un autoturism pe drumurile publice deși nu avea permis și consumase alcool. Potrivit IPJ Călărași, în seara […]
RAJA încurajează clienții să aleagă soluțiile digitale pentru că sunt simple și ușor accesibile. Factura electronică este și ea o opțiune rapidă, sigură, eficientă, dar cel mai important, prietenoasă cu mediul. Factura electronică este legală, […]
Un bărbat în vârstă de 49 de ani, urmărit național și internațional pentru că se sustrăgea unei pedepse cu închisoarea dictate de Tribunalul Constanța, a fost prins luni, 20 iunie, în municipiul București, de o […]
Be the first to comment