Tabără de animație pentru 13 copii din sudul și sud-estul țării

Tabără de animație.FOTO Facebook Endless Present – Limited Future

Între 11 și 16 iulie 2022, a avut loc tabără de animație din cadrul proiectului Endless Present – Limited Future, care a reunit 13 copii și adolescenți din Slobozia, Turnu Măgurele, Oltenița, Mizil, Alexandria și Urziceni, autorii celor mai bune lucrări realizate în urma atelierelor de bandă desenată, ilustrație și scriere creativă derulate în perioada 25 septembrie 2021 și 10 aprilie 2022.

Din Slobozia, au fost selectați de către juriu autorii următoarelor lucrări pentru a participa la tabără: Nicolae Paranoicul, de Bianca P. (15 ani), Dandyllion vs. Pollution, de Giulia Maria D. (17 ani), iar din Urziceni Peripețiile lui Isaac, de Alina M., Aventurile lui Peony, de Alina G. Mesajul general trasmis de copii prin intermediul operelor lor este acela că trebuie să ne preocupăm cu adevărat de salvarea Planetei și de reducerea poluării cu plastic, în special.

Sub îndrumarea trainerilor Radu Igazsag (prof. univ. în cadrul Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografie, București) și Vedat Sevincer (Norsensus Mediaforum, Norvegia), participanții au învățat o serie de tehnici de animație, scenariu și decupaj cu ajutorul cărora au realizat un scurt film de animație în tehnica stop motion. Tema filmului realizat de copii a plecat de la cea dezvoltată în cadrul atelierelor de banda desenată și scriere creativă, combaterea poluării cu plastic, #plasticzero.

În timpul taberei, copiii s-au bucurat și de activități alternative precum vizite la muzee din București sau activități de divertisment. Nu în ultimul rând, copiii au avut șansă să lege noi prietenii, cu adolescenți din orașe precum Slobozia, Turnu Măgurele, Oltenița, Mizil, Alexandria și Urziceni.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*