Trecerea la ora de vară nu afectează circulația trenurilor de călători.
Începând de duminică 26 martie 2023, în activitatea de transport feroviar se va trece la ora oficială de vară, astfel, ora 03.00 devenind ora 04.00. Ora de vară este valabilă până în ziua de 29 octombrie 2023, la ora 04.00.
În noaptea de 25/26 martie 2023, la nivel național trenurile de călători și marfă vor fi îndrumate din stațiile de formare, până la ora 03.00, care devine ora 04.00. Trenurile care au plecări programate între orele 03.01 și 04.00 vor intra în circulație cu întârziere față de ora din livretul de mers.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Anul 2022, care aproape s-a încheiat, a debutat sub semnul crizelor: prelungirea pandemiei de coronavirus, iar ulterior, debutul unui conflict militar aprig, chiar la granița României, conflict care a generat o mulțime de efecte economice […]
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben, de instabilitate atmosferică accentuată, pentru zona de este a județului Călărași, valabilă marți, 22 iunie, până la ora 22.00. Astfel, în zonele de munte, în […]
Echipajele profesioniste de salvatori din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Barbu Știrbei” al județului Călărași au fost solicitate să intervină cu mijloacele tehnice destinate stingerii incendiilor, recuperării și salvării persoanelor și animalelor din medii […]
Be the first to comment