Palatul Copiilor Călărași continuă să fie un spațiu în care pasiunea, creativitatea și talentul copiilor prind contur, iar datorită noilor dotări, activitățile educative și extrașcolare se vor desfășura acum într-un mediu modern, interactiv și adaptat nevoilor actuale ale elevilor.
Instituția a fost inclusă în proiectul „Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a unităților de învățământ preuniversitar și a unităților conexe din județul Călărași”, implementat de Consiliul Județean Călărași prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Prin intermediul acestui program, Palatul Copiilor a fost echipat cu mobilier nou, materiale didactice moderne, instrumente muzicale și echipamente IT de ultimă generație.
Directoarea instituției, Lavinia Vasile, a subliniat impactul pe care aceste investiții îl vor avea asupra activităților educative:
„Am prezentat astăzi toate produsele, obiectele, materialul didactic, echipamentul IT, mobilierul adus prin proiectul implementat de Consiliul Județean Călărași prin PNRR. Suntem foarte încântați, pentru că tot ce am cerut s-a realizat și a fost acum pus la dispoziția copiilor. Ei, de asemenea, sunt încântați pentru că, așa cum se vede, sunt niște obiecte deosebite, pe care nu le găsesc în altă parte în oraș. Cu ocazia aceasta își pot arăta talentul și creativitatea, așa că îi așteptăm pe toți să vină să lucreze pe aceste frumoase obiecte. De asemenea, am primit foarte multe instrumente muzicale pe care ni le doream și de care copiii aveau nevoie. Echipamentul IT este performant și, prin urmare, vor putea să își dezvolte și abilitățile atât de importante în ziua de azi.”
Proiectul face parte dintr-un program amplu de modernizare a infrastructurii educaționale din județul Călărași, derulat de Consiliul Județean, care își propune să asigure condiții moderne de învățare și formare pentru toți elevii.

Be the first to comment