Incendiu la anexă gospodărească din Buciumeni. Intervenția promptă a pompierilor călărășeni a evitat o pagubă de 50.000 de lei

Incendiu la anexă gospodărească din Buciumeni. FOTO: ISU Călărași

Pompierii călărășeni au fost solicitați să intervină joi, 12 mai, în jurul orei 04.45, în localitatea Buciumeni, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o anexă gospodărească, proprietate individuală.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Barbu Știrbei” al județului Călărași, plutonier adjutant şef Ştefan-Ovidiu Tătăranu, la fața locului s-a deplasat un echipaj din cadrul Gărzii de Intervenție Budești, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, de capacitate mărită.

„La sosirea echipajelor de stingere, incendiul se manifesta foarte violent, cu flacără și cu fum dens la nivelul întregii anexe gospodărești, existând risc de extindere a arderii la alte bunuri materiale aflate în imediata vecinătate. Pompierii militari au acționat pentru lichidarea incendiului timp de aproximativ o oră și 10 minute, acesta fiind stins în limitele găsite”, spune Ştefan-Ovidiu Tătăranu.

Potrivit primelor cercetări efectuate de către pompierii militari la fața locului, se pare că incendiul a fost cauzat de un scurtcircuit electric produs la nivelul instalației electrice îmbătrânite a anexei gospodărești. În magazia afectată de incendiu erau depozitate mai multe bunuri materiale și plante furajere (grâu, porumb, floarea-soarelui).

„Exista pericolul ca arderea să se extindă și la alte bunuri materiale aflate în imediata vecinătate, însă pompierii militari au intervenit prompt și au lichidat incendiul în limitele găsite, salvând bunuri materiale în valoare de aproximativ 50.000 de lei”, a mai precizat sursa citată.

La locul incendiului s-a deplasat și un echipaj de prim ajutor SMURD, însă din fericire, nu a fost nevoie de intervenție.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*