VIDEO Marius Dulce: „Nu am uitat zone care erau lăsate în urmă de vechile administrații, cum sunt Obor și Livadă”

Primarul din Călărași, Marius Dulce. FOTO Adrian Boioglu

Primarul Marius Dulce a anunțat într-o conferință de presă, că nu a uitat cartierele Obor și Livadă, zonele care erau lăsat în urmă de fostele administrații.

„Nu am uitat și alte zone care de obicei erau lăsate în urmă de vechile administrații și anume vorbim de zona Obor și zona Livadă. Sunt zone în care sunt persoane defavorizate.  Și incluziunea socială trebuie să o ducem în față și să includem social pe aceste persoane.

De aceea ne-am gândit la copii și am extins centrul din Obor, unde copiii vor învăța, va fi ca un after school și vrem să le dăm și le vom da o masă caldă, la fel și Livadă, pentru că acolo deja am extins acest lucru, pe lângă faptul că am făcut un centru social, deja am asfaltat, am dus canalizare, nu ne oprim pentru că vrem și aceste două zone să le dezvoltăm”, a spus Marius Dulce.

El a explicat și lucrările care au loc în cartierul Știrbei.

„Și mă întorc din nou când vorbim de infrastructură de canal și apă, mă întorc din nou la cartierul Știrbei pentru că acolo trebuie să înțeleagă toată lumea că nu am intervenit decât la nivelul de a reprofila acele străzi pentru că avem un contract semnat pe extindere de gaz de 3.900.000, avem deja semnat un contract de canalizare, extindere de canalizare și atunci trebuie să terminăm cu această infrastructură.

Știu că este un pic de deranj în zona respectivă, dar cum se mai încălzește pentru că nu putem să intervenim după ce a plouat și atunci o să intervenim acolo și o să facem lucrurile funcționale”, a afirmat primarul din Călărași.

Marius Dulce a dat vești bune și în privința lucrările de la Promenadă.

„Avem proiectul care merge mai departe și ne întoarcem pe zona de centru. Avem pietonalul, deja lumea iese la promenadă, sunt lucruri care se văd, lucruri care sunt făcute. Vrem să conectăm cu Promenada,  deja se lucrează, din ceea ce am vorbit cu cei care construiesc acolo cu antreprenorul, în următoarele săptămâni, dacă ne lasă timpul, vom începe să reprofilăm și să pregătim pentru a asfalta, pentru că suntem și acolo într-un ritm destul de alert și avem promisiunea că vor să termine cât mai repede și Promenada”, a mai spus Marius Dulce.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*