În vederea executării lucrărilor de remediere a unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă, de pe strada Libertății din orașul Țăndărei, echipele RAJA sistează furnizarea apei potabile, astăzi – 29 aprilie 2025.
Astfel, în intervalul orar 13:00 – 15:00, vor fi afectați de lipsa apei consumatorii de pe străzile: Libertății, Câmpului, Viitorului și Cornului.
„Ne cerem scuze pentru neplăcerile create utilizatorilor din zonă, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp” – RAJA.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Șoferul moldovean, care a încercat să mituiască doi agenți de poliție rutieră din Călărași cu 400 de dolari, după ce fusese prins băut la volan, a fost reținut după denunțul la Direcția Generală Anticorupție. Polițiștii […]
Primăria Municipiului Călărași, prin Direcția de Asistență Socială Călărași, va distribui, începând de luni, 04 aprilie, la sediul Cantinei de Ajutor Social din strada Prelungirea Dobrogei, nr. 65, pachete cu ajutoare alimentare pentru persoanele defavorizate. […]
Comitetul Local pentru Situații de Urgență a stabilit noi măsuri în domeniul sănătății publice în municipiul Călărași, după ce rata incidenței cumulative COVID-19 a depășit 1,5 cazuri la 1.000 de locuitori. Astfel, începând de miercuri, […]
Be the first to comment