Un bărbat și cumnatul său, agresați de patru persoane, pe o stradă din comuna călărășeană Ileana

Polițiștii Secției 8 Poliție Rurală Tamădău Mare au fost sesizați, prin S.N.U.A.U. 112, de către un bărbat în vârstă de 48 de ani, cu privire la faptul că el și cumnatul său ar fi fost agresați fizic.

„Din primele verificări efectuate s-a stabilit că, în timp ce se aflau pe o stradă din comuna Ileana, județul Călărași, pe fondul unor discuții în contradictoriu, bărbatul de 48 de ani și cumnatul său ar fi fost agresați fizic de către mai multe persoane.

La fața locului s-a deplasat un echipaj medical, în vederea acordării de îngrijiri medicale persoanelor vătămate” – IPJ Călărași.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovirea sau alte violențe.

În urma cercetărilor efectuate de polițiștii din cadrul Secției 8 Poliție Rurală Tamădău Mare, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Lehliu-Gară, au fost identificate persoanele bănuite de comiterea faptei, respectiv patru bărbați cu vârste cuprinse între 17 și 36 de ani.

Ca urmare a administrării probatoriului, sub coordonarea procurorului de caz, s-a dispus extinderea urmăririi penale și pentru infracțiunea de tulburarea ordinii și liniștii publice, iar față de cei patru bărbați a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore.

Aceștia urmează să fie prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Lehliu-Gară, în vederea luării unei măsuri preventive superioare.

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*