Polițiștii călărășeni, acțiune pentru combaterea jocurilor de noroc ilegale și a evaziunii fiscale

Sală de jocuri. FOTO Poliția Română

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au desfășurat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii organizării și exploatării jocurilor de noroc ilegale și a evaziunii fiscale.

Potrivit IPJ Călărași, activitățile s-au desfășurat cu sprijinul polițiștilor Secției 8 Poliție Rurală Tămădău Mare, Serviciului pentru Acțiuni Speciale, jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Călărași, precum și cu sprijinul reprezentanților Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc – Constanța.

În cadrul acțiunii au fost verificate 16 societăți comerciale, fiind aplicate 9 sancțiuni contravenționale, în valoare de 83.000 de lei și a fost confiscată suma de 1.537 de lei, reprezentând sume nefiscalizate.

Totodată, au fost constatate patru infracțiuni, după cum urmează: o infracțiune de evaziune fiscală, o infracțiune privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc fără licență și autorizație, fiind dispusă măsura complementară a confiscării a patru aparate de tip „slot machine”, două infracțiuni privind punerea în circulație a unor produse purtând o marcă identică ori similară cu o marcă înregistrată, fiind dispusă măsura confiscării a 35 de produse contrafăcute.

Valoarea bunurilor indisponibilizate este de 176.000 de lei.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*