Un tânăr a fost reținut de polițiștii călărășeni pentru mai multe abateri la regimul rutier.
Potrivit IPJ Călărași, la data de 6 martie, ora 20:21, polițiștii din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Gălbinași au fost sesizați prin S.N.U.A.U. 112 de către o femeie de 24 de ani, cu privire la faptul că o persoană aflată sub influența alcoolului conduce un autoturism pe drumurile publice și o amenință cu acte de violență.
„Din primele verificări efectuate a reieșit că, în timp ce femeia se afla în fața unui magazin din comuna Sohatu, un bărbat de 23 de ani, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, ar fi intrat într-o stare conflictuală cu aceasta, adresându-i injurii, expresii jignitoare și amenințări cu acte de violență. Ulterior, acesta s-ar fi urcat la volanul unui autoturism și ar fi condus agresiv pe drumurile publice din localitate.
La scurt timp, polițiștii au depistat autoturismul ieșit în afara părții carosabile, iar în apropierea acestuia, a fost identificat conducătorul auto.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date a rezultat faptul că bărbatul avea dreptul de a conduce suspendat” – IPJ Călărași.
Totodată, acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând 0,73 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, a fost transportat la o unitate spitalicească, unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
În urma administrării probatoriului de către polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Gălbinași, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Oltenița, față de bărbat a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore.

Be the first to comment