Amenzile aplicate ieri de polițiștii călărășeni pentru nerespectarea măsurilor impuse în contextul pandemiei de COVID-19 se ridică la aproape 10.000 de lei
Măsuri sporite de siguranță adoptate în municipiul Călărași după ce localitate a intrat în Scenariul Galben
Acțiunile desfășurate de personalul MAI, la nivelul județului Călărași, în contextul situației epidemiologice provocate de virusul SARS-CoV-2, au continuat și duminică, sancțiunile aplicate de polițiști pentru nerespectarea măsurilor impuse ridicându-se la aproape 10.000 de lei.
Potrivit IPJ Călărași, polițiști, jandarmi și pompieri, împreună cu polițiști locali, au verificat 141 de societăți comerciale, 9 operatori economici, 2 operatori de transport persoane, 578 mijloace de transport persoane, 70 de obiective de interes, precum restaurante, terase, fast food-uri, dar și 882 de persoane. Controalele au vizat modul de respectare a măsurilor luate pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu COVID-19.
În cursul zilei de ieri, au fost aplicate 93 de sancțiuni contravenționale la Legea 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19, în valoare de 9.000 de lei.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Primăria Municipiului Călărași, în parteneriat cu Direcția Generală Anticorupție, respectiv Serviciul Județean Anticorupție Călărași, și Inspectoratul Școlar Județean Călărași au organizat pe 25 mai Concursul de filme de scurt metraj pe teme anticorupție #ETIC (Elevii […]
Noul corp de spital de la Călărași este finalizat în proporție de 85% și va fi inaugurat până la sfârșitul acestui an. După 40 de ani, la Călărași este ridicat un nou corp de spital. […]
Primăria Călărași informează că în perioada 22.11.2023 – 21.12.2023, persoanele fizice sau juridice, ce dețin în proprietate/utilizare / folosință un autovehicul, pot depune la sediul Primăriei Municipiului Călăraşi solicitările pentru licitarea / atribuirea unui loc […]
Be the first to comment