Au fost aprinse luminițele în Târgul de Crăciun din Călărași. FOTO CJ Călărași
Magie în lumină rece și caldă, un brad sub care copiii își pot pune o dorință, elemente de decor premieră pentru Călărași, toate acestea au fost amenajate în Târgul de Crăciun 2021.
În organizarea Consiliului Județean Călărași, prin Centrul Județean de Cultură și Creație Călărași, și Primăriei Municipiului Călărași, vineri, 17 decembrie, începând cu ora 18.00, a fost deschis Târgul de Crăciun Călărași 2021.
Târgul își va închide porțile în ultima zi din an, va funcționa, zilnic, în intervalul orar 11.00 – 22.00, iar Moș Crăciun îi va aștepta pe micuți, în căsuța sa de lângă brad.
În cadrul acestui eveniment vor avea loc o serie de spectacole cu artiști îndrăgiți pe scena amplasată pe esplanada Consiliului Județean Călărași. Aici vor urca micii colindători ai județului, dar și artiști îndrăgiți. Spectacolele se vor desfășura în zilele de 23, 24 și 25 decembrie, respectiv 31 decembrie.
Participarea la Târgul de Crăciun se va face cu respectarea legislației în vigoare cu privire la combaterea virusului Covid-19.
Au fost aprinse luminițele în Târgul de Crăciun din Călărași. FOTO CJ Călărași
Au fost aprinse luminițele în Târgul de Crăciun din Călărași. FOTO CJ Călărași
Au fost aprinse luminițele în Târgul de Crăciun din Călărași. FOTO CJ Călărași
Au fost aprinse luminițele în Târgul de Crăciun din Călărași. FOTO CJ Călărași
Au fost aprinse luminițele în Târgul de Crăciun din Călărași. FOTO CJ Călărași
Au fost aprinse luminițele în Târgul de Crăciun din Călărași. FOTO CJ Călărași
Au fost aprinse luminițele în Târgul de Crăciun din Călărași. FOTO CJ Călărași
Au fost aprinse luminițele în Târgul de Crăciun din Călărași. FOTO CJ Călărași
Au fost aprinse luminițele în Târgul de Crăciun din Călărași. FOTO CJ Călărași
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că a demarat plata cererilor depuse în anul 2020 pentru Măsura 14 – Plăți privind bunăstarea animalelor – pachet a) Plăți în favoarea bunăstării porcinelor și […]
Conducătorul unui excavator a descoperit trei proiectile explozive în timp ce efectua săpături în comuna Borcea, iar acestea au fost ridicate de pirotehniști. Un echipaj de specialişti pirotehnicieni din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă […]
ITM Călărași a efectuat săptămâna trecută controale în următoarele domenii de activitate: agricultură, comerț, construcții, saloane pentru înfrumusețare, servicii de administrație generală, repararea și întreținerea navelor și a bărcilor, fabricarea articolelor din material plastic, fabricarea […]
Be the first to comment