Un accident rutier a avut loc în data de 27 iulie în localitatea Perișoru în care au fost implicate patru autoturisme, iar două persoane au fost grav rănite.
Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că pe DN 3A Fetești-Lehliu, în zona localității Perișoru, județul Călărași, a avut loc o coliziune în care au fost implicate patru autoturisme, soldată cu rănirea gravă a două persoane.
Traficul rutier este oprit pe ambele sensuri pentru intervenția echipajelor specializate. Se estimează reluarea normală a circulației în 45-60 de minute.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Un bărbat a fost reținut de polițiștii călărășeni pentru conducere fără permis și sub influența alcoolului. Potrivit IPJ Călărași, la data de 8 septembrie, polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Ulmeni au oprit pentru […]
Prefectul județului Călărași, Valentin Deculescu, împreună cu directorul ANIF Călărași, Laurențiu Pandelescu, a avut în cursul zilei de miercuri, 3 iulie 2024, o deplasare în teren la stațiile de pompare de la Dorobanțu și Vlad-Țepeș. […]
Anul acesta, în luna aprilie, se derulează la nivel național campania „Curățăm România”, sub sloganul „Vrem o țară fără deșeuri abandonate!”, inițiată de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor. Joi, 14 aprilie, Inspectoratul de Jandarmi Județean […]
Be the first to comment