
Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Budești au fost sesizați, la data de 10 octombrie, cu privire la faptul că un bărbat s-ar fi prezentat la o ședință organizată la sediul unității administrativ-teritoriale din localitate, purtând la brâu o armă.
„Cercetările au fost preluate de polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, care au stabilit că, în jurul orei 10:00, un bărbat în vârstă de 53 de ani, din orașul Budești, s-a prezentat la ședință având asupra sa, într-un toc purtat la brâu, o armă neletală de tip pistol, deținută legal” – IPJ Călărași.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și al munițiilor, iar arma în cauză a fost ridicată în vederea continuării cercetărilor.
Activitățile sunt continuate pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.
Be the first to comment