A fost autorizat la plată ajutorul de minimis aferent programului de susținere a producției de plante aromatice
Agenția de Plăți şi Intervenție pentru Agricultură (APIA) Centrul județean Călărași, informează că efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor pentru cererile depuse în luna decembrie 2020, aferente serviciilor prestate în luna noiembrie 2020.
Suma totală autorizată la plată prin Centrele Județene, este de 717.250,41 lei și se acordă de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), pentru un număr de 25 de solicitanți care au accesat această formă de ajutor de stat în conformitate cu prevederile Hotărârii de Guvern nr.1179/2014 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat în sectorul creșterii animalelor, cu modificările şi completările ulterioare.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Primăria Călărași se implică în sprijinirea copiilor cu nevoi speciale din municipiu și a acordat tot sprijinul organizării unui eveniment fără precedent la nivelul localității. Astfel, a fost organizată o piesă de teatru, iar bani […]
Un cod galben de vânt a fost emis pentru jumătatea estică a județului Călărași. Potrivit Administrației Naționale Meteorologie, până astăzi la ora 20, vântul va avea intensificări în Dobrogea, sud-estul Moldovei, estul Munteniei, Crișana, local […]
Senatorul PSD de Călărași, Nicușor Cionoiu, spune că războiul declanșat de Federația Rusă în Ucraina impune o renegociere a Planului Național pentru Redresare și Reziliență al României (PNRR), în special în ceea ce privește agricultura […]
Be the first to comment