Aproape 80 de misiuni au avut pompierii călărășeni în ultimele trei zile

Intervenție a pompierilor din Călărași. FOTO ISU Călărași

În ultimele 72 de ore, echipajele profesioniste de salvatori din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Barbu Știrbei” al județului Călărași au fost solicitate să intervină cu mijloacele tehnice destinate stingerii incendiilor, recuperării și salvării persoanelor şi / sau animalelor din medii ostile vieții, precum și pentru acordarea prim ajutorului calificat la 78 de misiuni.

Din numărul total de intervenții, 57 au fost ale paramedicilor SMURD, pentru acordarea prim ajutorului și transportarea la spital a persoanelor rănite ori cu probleme medicale grave, misiuni de asigurare a măsurilor de prevenire şi stingere a incendiilor și pentru intervenţia la trei accidente rutiere, două produse în municipiul Călăraşi şi unul produs în comuna Şoldanu.

În urma producerii celor trei accidente rutiere, pompierii militari din cadrul subunităţilor ISU “Barbu Ştirbei” al judeţului Călăraşi au intervenit cu autospecialele de descarcerare şi cu echipajele de prim ajutor SMURD pentru salvarea a cinci persoane.

Trei dintre acestea au avut nevoie de îngrijiri medicale, ulterior fiind transportate la cele mai apropiate unităţi spitaliceşti.

Echipajele profesioniste din cadrul subunităţilor ISU Călăraşi au fost solicitate să intervină, cu autospeciale de stingere cu apă şi spumă, pentru lichidarea a trei incendii: un incendiu de baloţi de paie izbucnit la proprietate individuală din localitatea Vasilaţi, un incendiu izbucnit în bucătăria unei locuinţe din municipiul Călăraşi şi un incendiu produs la un autovehicul care rula pe A5 la km 55 (în dreptul localităţii Lehliu Gară).

În această perioadă, pompierii militari profesionişti din cadrul subunităţilor Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Barbu Știrbei” al județului Călărași au acționat, cu autospecialele de stingere, pentru lichidarea a 15 incendii de vegetaţie uscată şi resturi menajere în mai multe localităţi ale judeţului. În urma acestor incendii de vegetaţie uscată şi resturi menajere nu au fost înregistrate pagube materiale.

Arderea miriștilor, turbăriilor, litierelor pădurii, stufului, tufărișurilor sau vegetației ierboase este strict interzisă (articolul 94 alineatul (1), litera n din OUG nr.195/2005 privind protecția mediului) și constituie contravenții, sancționându-se cu amendă de la 7.500 lei (RON) la 15.000 lei (RON), pentru persoane fizice, și de la 50.000 lei (RON) la 100.000 lei (RON), pentru persoane juridice.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*