Pui de căprioară, născut la Zoo Călărași. FOTO Facebook Marius Dulce
Bambi este puiul de căprioară care, de câteva zile, este vedeta Grădinii Zoo din Călărași.
„Micul prinț nu este primul pui de căprior de câmpie născut la Zoo, însă îngrijitorii îl răsfață deja cu o atenție pe măsura frumuseții lui.
Am intrat în vară cu o colecție splendidă de pui. Vizitatorii pot admira, la Călărași, puiuții de: oaie cu coamă, pavian, capra murciano granadina și vaca scoțiană.
Încercăm ca Grădina Zoologică din Călărași să arate cât mai bine, an de an, și să îmbine armonios, prin zone (în siguranță) de relaxare și vizitare relația dintre om și animale”, a declarat primarul din Călărași, Marius Dulce.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Toamna își aduce bogăția în centrul municipiului Călărași, unde producătorii locali, meșteșugul agricol și tradițiile populare vor fi sărbătorite timp de trei zile. Între 16 și 18 octombrie, platoul Consiliului Județean Călărași, din fața Sălii […]
Județul Călărași a primit, în perioada 6–8 octombrie, vizita unei delegații a Comisiei Europene, în contextul reuniunii Comitetului de Monitorizare al Programului Regional Sud-Muntenia 2021–2027. Reprezentanții europeni au avut pe agendă mai multe investiții realizate […]
Deputatul AUR de Călărași, Dragoș Coman, a criticat, într-o declarație susținută săptămâna aceasta de la tribuna Camerei Deputaților, opoziția unor lideri politici față de organizarea alegerilor parlamentare anticipate. Parlamentarul consideră că revenirea la votul popular […]
Be the first to comment