 
Un bărbat a fost agresat în comuna Independența, iar polițiștii au reținut pe autorii faptei.
Potrivit IPJ Călărași, la data de 26 octombrie a.c., în jurul orei 15:42, polițiștii din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Grădiștea au fost sesizați, prin SNUAU 112, de către un bărbat de 43 de ani, din comuna Independența, județul Călărași, cu privire la faptul că a fost agresat fizic.
„Din verificările efectuate de polițiști a rezultat că, în ziua de 26 octombrie 2025, în jurul orei 15:40, în timp ce persoana vătămată se deplasa pe raza comunei Independența, ar fi fost agresată fizic de către doi bărbați, în vârstă de 26 și 41 de ani, în urma unor discuții în contradictoriu.
Persoanei vătămate i-au fost aduse la cunoștință prevederile Legii nr. 26/2024, însă aceasta nu a dorit emiterea unui ordin de protecție provizoriu, fiindu-i înmânată anexa nr. 2” – IPJ Călărași.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „lovire sau alte violențe”.
În urma administrării probatoriului, polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Grădiștea, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Călărași, au dispus măsura reținerii pentru 24 de ore față de cei doi bărbați, în vârstă de 26 și 41 de ani.
Aceștia au fost introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Călărași.

 
		 
		 
		
Be the first to comment