Călărășean reținut de polițiștii constănțeni pentru pornografie infantilă. La domiciliul acestuia au fost găsite 100.000 de materiale pornografice cu minori

Un bărbat din județul Călărași a fost reținut de polițiștii constănțeni, în baza unei ordonanțe a procurorilor DIICOT Constanța, fiind acuzat de pornografi infantilă.

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța – Serviciul de Combatere a Criminalității Informatice, împreună cu procurorii DIICOT Constanța, au efectuat marți, 07 iunie, o percheziție domiciliară în județul Călărași, la locuința unui bărbat bănuit de pornografie infantilă. În urma percheziției au fost descoperite mai multe sisteme informatice și medii de stocare a datelor informatice, fiind identificate aproximativ 100.000 de materiale pornografice foto și video cu minori.

În cauză s-a reținut faptul că, în perioada martie 2021 – iunie 2022, inculpatul a procurat, deținut și distribuit prin intermediul unor conexiuni de tip „peer-to-peer” materiale pornografice cu minori. Bărbatul, de 61 de ani, din municipiul Călărași, este cercetat pentru comiterea infracţiunii de pornografie infantilă, acesta fiind condus la audieri.

În baza probatoriului administrat, procurorii din cadrul DIICOT Constanța au dispus reţinerea acestuia, pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța. În cursul zilei de miercuri, 8 iunie, acesta urmează să fie prezentat Tribunalului Constanța, cu propunere de arestare preventivă, pentru 30 de zile.

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*