Un cod galben de ploi și vijelii a fost emis luni pentru județul Călărași.
Acesta este valabil luni, 21 iunie, între orele 11 – 22.
În acest interval, în Moldova, Dobrogea, în cea mai mare parte a Munteniei, precum și în zonele montane, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin averse ce vor avea și caracter torențial, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor depăși 20…30 l/mp și izolat 40…50 l/mp.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Într-o acțiune de mare amploare desfășurată joi, 25 mai, procurori ai Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) Călărași au dat o lovitură dură traficului de droguri din regiune. Cinci inculpați […]
Pentru prevenirea și combaterea infectării cu noul tip de coronavirus, la nivelul județului Călărași, au fost desfășurate în zone aglomerate, centre comerciale, piețe, mijloace de transport în comun și terase, acțiuni de verificare a respectării […]
Doi absolvenți ai Școlii de Pompieri și Protecție Civilă „Pavel Zăgănescu” Boldești întregesc de luni, 10 aprilie, echipa pompierilor militari călărășeni. Potrivit ISU Călărași, Cei doi absolvenți se încadrează la Inspectoratul pentru Situații de Urgență […]
Be the first to comment