Un cod galben de vânt a fost emis pentru mai multe județe printre care și Călărași, iar atenționarea este valabilă până astăzi la ora 18.
Administrația Națională de Meteorologie a emis o atenționare cod galben valabilă până astăzi la ora 18, care afectează mai multe zone din țară.
“Vântul va avea intensificări în Dobrogea, în cea mai mare parte a Munteniei și în sudul Transilvaniei, cu viteze de 55…65 km/h și izolat peste 70 km/h. În zona Carpaților Orientali va ninge moderat cantitativ (10…15 l/mp) și va continua să se depună strat de zăpadă. La munte vor fi rafale de 60…80 km, iar la altitudini mai mari de 1700 m, peste 90…110 km/h și vor fi perioade cu viscol și vizibilitate scăzută” – ANM.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași desfășoară permanent activități pentru creșterea siguranței în incinta unităților de învățământ. Astfel, polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară și Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității au […]
Până la această oră nu s-au înregistrat incidente deosebite de ordine publică care să afecteze desfășurarea procesului electoral, anunță IPJ Călărași. Astfel, până la orele prânzului au fost înregistrate patru sesizări referitoare la posibile fapte […]
Muzeul Dunării de Jos, instituție de cultură aflată în subordinea Consiliului Județean Călărași, găzduiește sâmbătă, 15 ianuarie, de la ora 13.00, vernisajul expoziției „Metamorfoze”. Expoziția, semnată de artistul plastic călărășean George Iulian Bădițescu, este dedicată […]
Be the first to comment