Continuă acțiunile polițiștilor călărășeni de verificare a respectării măsurilor impuse în contextul pandemiei de COVID-19

Polițiștii călărășeni continuă activitățile de verificare a modului în care sunt respectate măsurile impuse în contextul pandemiei de COVID-19. FOTO IPJ Călărași

Vineri, 12 martie, 26 de acțiuni au fost desfășurate de personalul MAI, la nivelul județului Călărași, în contextul situației epidemiologice provocate de virusul SARS-CoV-2. Polițiști, jandarmi și pompieri, împreună cu polițiști locali, au verificat 104 societăți comerciale, nouă operatori economici, doi operatori de transport persoane, 370 de mijloace de transport persoane și 65 de obiective de interes, precum restaurante, terase, fast food-uri.

Potrivit IPJ Călărași, controalele au vizat modul de respectare a măsurilor luate pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu COVID-19.

În cursul zilei de ieri, au fost aplicate 92 de sancțiuni contravenționale la Legea 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19, în valoare de 6.500 de lei. Acestea au fost aplicate pentru nepurtarea măștii de protecție și pentru nerespectarea restricțiilor privind deplasarea persoanelor.

Personalul MAI va continua activitățile pentru prevenirea și combaterea faptelor care favorizează răspândirea virusului SARS-CoV-2.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*