Continuă lucrările de reabilitare și modernizare a Centrului socio-cultural (fostul Palat Administrativ) în prezent Prefectura Călărași

FOTO Consiliul Județean Călărași

Consiliul Județean Călărași a anunțat că lucrările de reabilitare și modernizare a Centrului socio-cultural (fostul Palat Administrativ) în prezent Prefectura Călărași continuă.

Este vorba de un monument istoric de importanță națională cuprins în lista Monumentelor Istorice, impunându-se punerea în valoare a clădirii de patrimoniu, prin restaurare și refuncționalizare, astfel încât să poată satisface exigentele unei funcțiuni administrative, precum și a unui centru expozițional.

Renovarea Palatului Administrativ a fost demarată de către Consiliul Județean Călărași, după zeci de ani în care obiectivul a fost lăsat în paragină.

Președintele Consiliului Județean Călărași, Vasile Iliuță împreună cu vicepreședinții CJ, Ion Samoilă și Mihăiță Beștea alături de angajați din cadrul aparatului de specialitate a vizitat organizarea de șantier și au discutat cu reprezentanţii constructorului despre graficul de execuţie şi lucrările care vor fi demarate în perioada imediat următoare.

La acest moment sunt executate lucrări de restaurare la toate faţadele, astfel încât să se redea monumentalitatea şi specificul arhitectural a construcţiei.

La interior vor avea loc lucrări complexe de refacere a branşamentelor şi racordurilor de utilităţi, lucrări de intervenții și de reorganizare funcțională.

Valoarea totală a investiției este de 77.152.457 lei, din care Ministerul Dezvoltării va asigura 71.182.627 lei, 6 milioane de lei fiind suportaţi din bugetul Consiliului Judeţean Călăraşi, în administrarea căreia se află clădirea, şi care va asigura condiţiile necesare a desfăşurării lucrărilor la Centrul Socio-Cultural.

Termenul de finalizare a renovării este aprilie 2024.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*