Lansare de carte la Biblioteca Județeană „Alexandru Odobescu”. FOTO Facebook CJ Călărași
La Biblioteca Județeană „Alexandru Odobescu” din Călărași, a avut loc miercuri, 17 septembrie, lansarea monografiei Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria” – filiala Călărași, o lucrare semnată de domnul Nicolae Țiripan. Evenimentul a marcat o dublă aniversare: 20 de ani de la înființarea filialei județene și 10 ani de la dobândirea personalității juridice prin hotărâre judecătorească.
Sala bibliotecii s-a dovedit neîncăpătoare pentru cei prezenți, alături de autor participând reprezentanți ai autorităților locale, prof. dr. Constantin Tudor, generalul Corneliu Postu, precum și membri ai comunității, sub coordonarea domnului Nicolae Dragu, președintele filialei.
Monografia reprezintă un demers cultural și istoric de referință, menit să păstreze vie memoria eroilor neamului. Lucrarea aduce în atenția publicului istoria și realizările Cultului Eroilor în județul Călărași, oferind totodată un mesaj puternic generațiilor viitoare: respectul și recunoștința față de jertfa celor care au apărat țara.
Consiliul Județean Călărași sprijină astfel de inițiative care pun în valoare patrimoniul spiritual și istoric al comunității, consolidând legătura dintre trecut și prezent.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Toamna își aduce bogăția în centrul municipiului Călărași, unde producătorii locali, meșteșugul agricol și tradițiile populare vor fi sărbătorite timp de trei zile. Între 16 și 18 octombrie, platoul Consiliului Județean Călărași, din fața Sălii […]
Județul Călărași a primit, în perioada 6–8 octombrie, vizita unei delegații a Comisiei Europene, în contextul reuniunii Comitetului de Monitorizare al Programului Regional Sud-Muntenia 2021–2027. Reprezentanții europeni au avut pe agendă mai multe investiții realizate […]
Deputatul AUR de Călărași, Dragoș Coman, a criticat, într-o declarație susținută săptămâna aceasta de la tribuna Camerei Deputaților, opoziția unor lideri politici față de organizarea alegerilor parlamentare anticipate. Parlamentarul consideră că revenirea la votul popular […]
Be the first to comment