Incendiu puternic pe strada Independenței din Călărași. Intervenție a pompierilor la -7 grade Celsius

Misiune a pompierilor. FOTO ISU Călărași

În această dimineaţă, la ora 06.59, patru echipaje specializate de stingere din cadrul Detaşamentului de pompieri Călăraşi au fost solicitate să acţioneze pe raza localităţii, în zona Piaţa Mare, pe strada Independenţei, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o locuinţă.

Din cauza vântului puternic şi a spaţiului mic dintre imobile, incendiul s-a extins rapid la o altă locuinţă învecinată, cât şi la două anexe gospodăreşti, fiind evacuate şapte persoane.

La sosirea echipajelor de stingere, incendiul se manifesta cu flacără şi cu degajare de fum dens la nivelul celor patru construcţii, mai puternic la nivelul acoperişurilor acestora, existând risc de extindere a arderii şi la alte locuinţe şi bunuri materiale aflata în imediata apropiere.

Pompierii militari din cadrul Detaşamentului Călăraşi s-au deplasat rapid la această intervenţie cu patru autospeciale de stingere cu apă şi spumă, fiind solicitate în sprijin alte două autospeciale de capacitate mărită de la Garda Borcea şi Secţia de pompieri Dragalina.

De asemenea, la intervenţie s-a deplasat şi un echipaj de prim ajutor SMURD din cadrul Detaşamentului Călăraşi, care, din fericire, nu a fost necesar să intervină.

Pompierii militari au reuşit să lichideze incendiul în limitele găsite, fiind astfel salvate bunuri materiale în valoare de aproximativ 150.000 de lei.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*