ITM Călărași desfășoară o acțiune de control pentru prevenirea expunerii lucrătorilor la riscul de infectare cu noul coronavirus

Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Călărași. FOTO Adrian Boioglu
Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Călărași. FOTO Adrian Boioglu

În vederea prevenirii si combaterii efectelor pandemiei de COVID-19, Legea nr. 55/2020, modificată, instituie pe durata stării de alertă măsuri temporare și, după caz, graduale, în scopul protejării drepturilor la viață, la integritate fizică si la ocrotirea sănătății. În acest context, în perioada februarie – decembrie 2021 se va desfășura „Acțiunea de control privind prevenirea expunerii lucrătorilor la riscul de infectare cu noul coronavirus”.

Potrivit ITM Călărași, acțiunea are următoarele obiective:

  • monitorizarea respectării prevederilor legale privind prevenirea riscurilor profesionale care pot fi determinate de expunerea lucrătorilor la agentul biologic noul coronavirus (SARS-CoV-2), precum și cu privire la măsurile de prevenire și protecție aplicate în întreprinderi;
  • conștientizarea angajatorilor cu privire la necesitatea respectării cerințelor legale din domeniul securității și sănătății în muncă;
  • identificarea situației actuale a activităților de prevenire și protecție realizate în întreprinderi, care vizează riscurile profesionale rezultate sau care pot să rezulte din expunerea lucrătorilor la agentul biologic noul coronavirus, în cursul activității lor.

Acțiunea de control va viza întreprinderi din toate domeniile de activitate.

De asemenea, ITM Călărași mai precizează că pe parcursul lunii octombrie au fost efectuate 59 de controale, fiind constatate 37 de neconformități, pentru care au fost dispuse măsuri de remediere, cu termene precise de rezolvare și au fost aplicate 37 de sancțiuni contravenționale în valoare de 4.000 de lei.

Dintre neconformitățile constatate menționăm:

  • nu au fost identificate riscurile specifice condițiilor de contaminare epidemiologică având în vedere pericolul infectării lucrătorilor cu virusul SARS-CoV-2;
  • societatea nu a asigurat în cantități suficiente EIP și materiale igienico sanitare pentru evitarea infectării cu virusul SARS-CoV-2;
  • angajatorul nu a luat toate măsuri ca să se asigure în permanență la grupurile sanitare, vestiare și săli de mese, săpun și dezinfectant de mâini și să monteze postere cu modul corect de spălare a mâinilor;
  • planul de prevenire și protecție revizuit și completat cu măsurile stabilite pentru combaterea răspândirii virusului SARS CoV-2 (întocmit în baza evaluării riscurilor revizuită pentru SARS CoV-2) nu a fost adus la cunoștința lucrătorilor în cadrul efectuării unei instruiri periodice suplimentare.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*