Polițiștii au descoperit la sediul unei societăți comerciale din Budești aproape 40 de tone de îngrășăminte chimice cu conținut de azot, care erau depozitate lângă două rezervoare de combustibil.
Potrivit IPJ Călărași, la data de 27 martie, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au desfășurat o acțiune pentru verificarea legalității activităților de comercializare, depozitare și utilizare a produselor de protecție a plantelor și a îngrășămintelor chimice.
„În urma verificărilor efectuate la sediul unei societăți comerciale din orașul Budești județul Călărași, au fost găsite 39.600 de kg de îngrășăminte chimice cu conținut de azot, depozitate în proximitatea a două rezervoare de combustibil, în condiții de natură să pună în pericol viața și sănătatea oamenilor, animalelor și mediului.
Față de întreaga cantitate depistată s-a luat măsura depozitării imediate într-un spatiu special amenajat, fiind înlăturat astfel orice pericol” – IPJ Călărași.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectarea obligațiilor privind depozitarea îngrășămintelor chimice și a produselor de protecție a plantelor.

Be the first to comment