Pompierii au fost solicitaţi să intervină în ultimele patru zile la 80 de situații de urgenţă produse în județul Călărași

Intervenție a pompierilor. FOTO ISU Călărași

Echipajele profesioniste de salvatori din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Barbu Știrbei” al județului Călărași au fost solicitate în ultimele patru zile să intervină cu mijloacele tehnice destinate stingerii incendiilor, recuperării și salvării persoanelor şi animalelor din medii ostile vieții, precum și pentru acordarea prim ajutorului calificat, la un număr de 80 de misiuni.

Potrivit ISU Călărași, din numărul total de intervenții, 74 au fost ale paramedicilor SMURD, care au intervenit pentru acordarea prim ajutorului medical de urgenţă și transportarea la spital a persoanelor rănite ori cu probleme medicale grave, misiuni de asigurare a măsurilor de stingere şi prevenire a incendiilor şi pentru intervenţia la accidente rutiere.

Pompierii militari din cadrul subunităţilor ISU “Barbu Ştirbei” al judeţului Călăraşi au fost solicitaţi să intervină cu ambulanţele SMURD şi autospecialele cu modul de descarceare la două accidente rutiere produse pe raza localităţilor: Lehliu Gară – Autostrada Soarelui (A2), km 55, (eveniment rutier în care au fost implicate două autovehicule, respectiv cinci persoane, două dintre acestea care prezentau escoriaţii necesitând îngrijiri de urgenţă) şi Curcani (accident rutier produs prin coliziunea a două autoturisme în care se aflau opt persoane, dintre care, o persoană prezenta excoriaţii la nivelul membrelor, iar o altă persoană, atac de panică). În aceste evenimente rutiere produse pe raza judeţului Călăraşi au fost implicate patru autoturisme, respectiv treisprezece persoane, dintre care patru au avut nevoie de îngrijiri medicale şi au fost transportate la cele mai apropiate unităţi spitaliceşti. În acest sfârşit de săptămână nu s-au înregistrat pierderi de vieţi omeneşti pe fondul producerii unor evenimente rutiere.

În ceea ce priveşte intervenţia la incendii, în ultimele patru zile, pompierii militari călărăşeni din cadrul structurilor Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Barbu Știrbei” al județului Călărași au fost solicitaţi să intervină cu autospecialele de stingere şi echipamentele specifice pentru lichidarea a patru incendii, dintre care trei la anexe gospodăreşti în localităţile Modelu, Radovanu şi Roseţi şi la un incendiu de autoturism produs pe raza localităţii Lehliu Sat.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*