Pompierii călărășeni au fost solicitați să intervină la zeci de situații de urgență în ultimele trei zile

Pompierii militari au fost solicitați să intervină la zeci de situații de urgență în ultimele trei zile. FOTO: ISU Călărași

Echipajele profesioniste de salvatori din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Barbu Știrbei” al județului Călărași au fost solicitate, în perioada 10 – 13 martie, să intervină cu mijloacele tehnice destinate stingerii incendiilor, recuperării și salvării persoanelor și / sau animalelor din medii ostile vieții, precum și pentru acordarea primului ajutor calificat, la un număr de 69 de misiuni.

Potrivit ISU călărași, din numărul total de intervenții, 56 au fost ale paramedicilor SMURD, pentru acordarea primului ajutor și transportarea la spital a persoanelor rănite ori cu probleme medicale grave, misiuni de asigurare a măsurilor PSI și pentru intervenția la un accident rutier produs pe DN 41 între localitățile Oltenița și Chirnogi. În accident a fost implicat un singur autoturism care a intrat în coliziune cu un copac, rezultând o singură victimă, conștientă, cu traumatisme ușoare.

De asemenea, în această perioadă pompierii militari profesioniști au acționat cu autospecialele de stingere pentru lichidarea a 11 incendii, dintre care un incendiu izbucnit la o anexă gospodărească în localitatea Șoldanu și alte 10 incendii de vegetație uscată și stuf în localitățile: Călărași, Gălbinași, Dragalina, Ciocănești, Dănești, Fundulea, Budești, Negoiești, Chiselet și Sohatu.

În data de 11 martie, în jurul orei 12.00, echipajul pirotehnic din cadrul inspectoratului a fost solicitat să intervină în orașul Fundulea pentru ridicarea și transportul unei grenade defensive. Specialiștii pirotehnicieni s-au deplasat cu o autospecială și au înlăturat pericolul, ridicând elementul de muniție în vederea distrugerii ulterioare.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*