Pompierii militari călărășeni au fost solicitaţi să intervină în ultimele trei zile la 70 de situații de urgenţă produse pe raza judeţului
Echipajele profesioniste de salvatori din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Barbu Știrbei” al județului Călărași au fost solicitate în ultimele trei zile să intervină cu mijloacele tehnice destinate stingerii incendiilor, recuperării și salvării persoanelor şi animalelor din medii ostile vieții, precum și pentru acordarea prim ajutorului calificat, la un număr de 70 de situaţii de urgenţă.
Potrivit ISU Călărași, din numărul total de misiuni, 63 au fost ale paramedicilor SMURD, care au intervenit pentru acordarea prim ajutorului medical și pentru transportarea la spital a persoanelor rănite ori cu probleme medicale grave.
Pompierii militari din cadrul subunităţilor ISU “Barbu Ştirbei” al judeţului Călăraşi au fost solicitaţi să intervină cu ambulanţele SMURD şi autospecialele cu modul de descarcerare la trei accidente rutiere produse pe raza localităţilor Budeşti, Olteniţa şi Chirnogi.
În aceste evenimente rutiere produse pe raza judeţului au fost implicate şase autoturisme, respectiv nouă persoane, dintre care două au avut nevoie de îngrijiri medicale şi au fost transportate la cele mai apropiate unităţi spitaliceşti. În acest sfârşit de săptămână nu s-au înregistrat pierderi de vieţi omeneşti pe fondul producerii evenimentelor rutiere.
În ceea ce priveşte intervenţia la incendii, în ultimele trei zile, pompierii militari călărăşeni din cadrul structurilor Inspectoratului pentru Situații de Urgență Călăraşi au fost solicitaţi să intervină cu autospecialele de stingere şi echipamentele specifice la patru incendii în localităţile Călăraşi (contor electric); Tămădău Mare (stâlp de electricitate); Olteniţa (cabluri electrice) şi Căscioarele (stivă de baloţi mari de paie, aproximativ 3000 de bucăţi).

Be the first to comment