Pompierii militari călărășeni au fost solicitaţi să intervină la 267 de misiuni în ultimele trei zile

Intervenții ale pompierilor din Călărași. FOTO ISU Călărași

În ultimele 72 de ore, echipajele profesioniste de salvatori din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Barbu Știrbei” al județului Călărași au fost solicitate să intervină cu mijloacele tehnice destinate stingerii incendiilor, recuperării și salvării persoanelor şi / sau animalelor din medii ostile vieții, precum și pentru acordarea prim ajutorului calificat la 267 de misiuni.

Din numărul total de intervenții, 31 au fost ale paramedicilor SMURD, pentru acordarea prim ajutorului și transportarea la spital a persoanelor rănite ori cu probleme medicale grave, misiuni de asigurare a măsurilor de prevenire şi stingere a incendiilor și pentru intervenţia la două accidente rutiere în localităţile Cuza Vodă şi Drajna.

În urma producerii celor două accidente rutiere, pompierii militari din cadrul subunităţilor Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Barbu Știrbei” al județului Călărași au intervenit cu autospecialele de descarcerare şi cu echipajele de prim ajutor SMURD pentru salvarea a cinci persoane. Trei dintre acestea au avut nevoie de îngrijiri medicale, ulterior fiind transportate la cele mai apropiate unităţi spitaliceşti.

Echipajele profesioniste din cadrul subunităţilor Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Barbu Știrbei” al județului Călărași au fost solicitate să intervină, cu autospeciale de stingere cu apă şi spumă, pentru lichidarea a cinci incendii: un incendiu izbucnit la nivelul unei anexe gospodăreşti din localitatea Chiselet, un incendiu de locuinţă produs la nivelul unui imobil din comuna Roseţi, un incendiu izbucnit într-o gospodărie din oraşul Budeşti, un incendiu produs la partea superioară a unei case părăsite din comuna Iezeru şi un incendiu produs la o locuinţă în comuna Ileana.

În perioada 25 – 26 Noiembrie 2023, pe fondul Codului Portocaliu şi Roşu de intensificări ale vântului, la nivelul judeţului Călăraşi, echipajele profesioniste de salvatori au fost de asemenea solicitate să intervină cu autospecialele şi echipamentele din dotare în mai multe localităţi, pentru îndepărtarea unor copaci rupţi de vânt, stâlpi de electricitate avariaţi, panouri publicitare în pericol de cădere şi elemente din construcţia unor acoperişuri (bucăţi de tablă şi elemente lemnoase din construcţia acoperişurilor), care puteau reprezenta un real pericol pentru cetăţeni.

În urma manifestărilor fenomenelor meteorologice periculoase, la nivelul județului, pentru gestionarea situațiilor de urgență, echipajele Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Barbu Știrbei” al județului Călărași în cooperare cu celelate structuri ale Ministerului Afacerilor Interne şi Serviciile Voluntare pentru Situaţii de Urgenţă ale localităţilor au intervenit în sistem integrat astfel:

Pompierii militari călărășeni au intervenit în ultimele 36 de ore cu 37 de autospeciale de intervenţie şi 223 de cadre militare la: 11 inundații, pentru evacuarea apei acumulate în exces în gospodării din localităţile: Calaraşi Oltenița, Budești și Frumușani; 178 degajări de arbori căzuți în mai multe localități, dar şi pentru 23 de autoturisme care au fost avariate de arborii căzuţi; o degajare de acoperiș în Municipiul Călărași; o intervenţie pentru îndepărtarea unor elemente de construcţie desprinse dintr-un balcon afectat (municipiul Călăraşi); o degajare a unui stâlp căzut intr-o gospodărie din satul Coslogeni (comuna Dichiseni);

Pe mai multe tronsoane ale A2 au fost înregistrate mai multe solicitări de la persoanele care au rămas blocate în zăpada din cauza viscolului puternic, mai exact 106 autovehicule şi aproximativ 240 de persoane.

Echipaje ale ISU, IPJ, IJJ și SDN au acționat în sistem integrat pentru deblocarea acestora, fiind folosite autospecialele de intervenţie şi utilaje de deszăpezite după cum urmează: pe autostrada A2 s-a acționat cu 49 de utilaje; pe drumurile naţionale s-a acționat de către SDN CL cu 16 utilaje și pe drumurile judeţene s-a acţionat, prin SDJ cu 35 utilaje.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*