Pompierii militari călărășeni au fost solicitaţi să intervină la 82 de misiuni în ultimele 3 zile

Misiune a pompierilor din Călărași. FOTO ISU Călărași

În ultimele trei zile echipajele profesioniste de salvatori din cadrul subunităţilor Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Barbu Știrbei” al județului Călărași au fost solicitate să intervină cu mijloacele tehnice destinate stingerii incendiilor, recuperării și salvării persoanelor şi animalelor din medii ostile vieții, precum și pentru acordarea prim ajutorului calificat la 82 de misiuni.

Din numărul total de intervenții, 71 au fost ale paramedicilor SMURD, pentru acordarea prim ajutorului și transportarea la spital a persoanelor rănite ori cu probleme medicale grave şi misiuni de asigurare a măsurilor de prevenire şi stingere a incendiilor.

Totodată, pompierii militari au intervenit la patru accidente rutiere produse pe raza localităţilor: Roseţi (eveniment rutier soldat cu două persoane rănite uşor, după ce autoturismul în care se aflau a intrat în coliziune cu un alt autovehicul), Dragalina (biciclist acroşat de autoturism, prezenta leziuni incompatibile cu viaţa, a fost declarat decedat de către personalul Ambulanţei), Ivăneşti (accident în care a fost implicat un autoturism în care se aflau patru persoane, din care au rezultat două victime, dintre care una preluată de elicopter şi transportată la Spitalul de Urgenţă din Constanţa, iar cea de-a doua persoană a rămas la faţa locului, refuzînd transportul) şi Frumuşani (pieton acroşat de autoturism, care a suferit uşoare traumatisme la nivelul membrelor). În urma acestor evenimente rutiere, patru persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale şi au fost transportate la cele mai apropiate unităţi spitaliceşti.

În ceea ce priveşte salvarea persoanelor aflate în medii ostile vieţii, pompierii militari din cadrul Detaşametului Călăraşi şi salvatorii din cadrul Gărzii de Interevnţie Borcea au intervenit în zilele de sâmbătă şi duminică pentru căutarea unei persoane despre care există informaţii că a căzut dintr-o barcă şi nu a mai ieşit la suprafaţa luciului apei. Pentru căutarea acesteia au fost solicitaţi şi scafandrii din cadrul Detaşamentului Special de Salvatori al ISU Bucureşti-Ilfov. Nefericitul eveniment s-a întâmplat sâmbătă în jurul orei 15.00, pe Braţul Bala, la km 6, în dreptul localităţii Unirea. Bărbatul, în vârstă de aproximativ 32 de ani, nu a fost găsit încă, căutările fiind continuate.

În ceea ce priveşte intervenţia pentru stingerea incendiilor, echipajele profesioniste din cadrul inspectoratului au fost solicitate să intervină cu autospecialele din dotare în următoarele localităţi: Dragoş Vodă – incendiu izbucnit la o hotă aflată într-o bucătărie a unui Centru de zi pentru copii, lichidat fară probleme deosebite; Lehliu Gară – incendiu produs la un autocamion care transporta materiale de construcţii, stins rapid de către pompierii militari din cadrul Secţiei Lehliu Gară; Olteniţa – incendiu produs la un contor electic aflat la baza unui stâlp de elctricitate; Gâldău – incendiu izbucnit la o casă părăsită;

De asemenea, echipajele profesioniste de salvatori din cadrul subunităţilor Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Barbu Știrbei” al județului Călărași au fost solicitate să intervină cu autospecialele din dotare pentru stingerea a două incendii de vegetaţie uscată şi resturi menajere în localităţile Vasilaţi şi Dragoş Vodă, fară a fi înregistrate pagube materiale.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*