Tratamente pentru pomi și arbuști ornamentali. FOTO Primăria Călărași
Primăria Municipiului Călărași anunță că din cauza condițiilor meteo nefavorabile, etapa 3 a tratamentelor în aliniament se va reprograma pentru perioada 05.05.2025 – 07.05.2025.
Astfel, în perioada 5 – 7 mai 2025 se vor efectua tratamente pentru vegetația din aliniament (pomi, arbori, arbuști și plante ornamentale) pentru combaterea dăunătorilor vegetației de pe raza localității Călărași.
Tratamentul se va efectua în intervalul orar 21:00 – 05:00, în funcție de condițiile atmosferice fiind posibilă prelungirea perioadei (fapt ce va fi comunicat ulterior).
Substanțele active folosite sunt: Deltametrin și Lambda-Cihalotrin.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Primăria Municipiului Călărași vă aduce la cunoștință că până la data de 31 martie, persoanele fizice care plătesc integral taxele și impozitele locale pe anul în curs beneficiază de o bonificație în cuantum de 10%, […]
În urma informațiilor apărute în spațiul public referitoare la blocarea accesului către Plaja Tineretului și presupusa implicare a Consiliului Județean Călărași, CJ Călărași face mai multe precizări. ”Consiliul Județean Călărași NU are în proprietate/ administrare […]
Muzeul Dunării de Jos, instituție de cultură aflată în subordinea Consiliului Județean Călărași, marchează Ziua Mondială a Educației prin organizarea unui Atelier de creație, ce va avea loc vineri, 3 octombrie 2025, în intervalul orar […]
Be the first to comment