FOTO VIDEO Performanța sportivă, premiată la Călărași la inițiativa primarului Marius Dulce

Zeci de cupluri, care au aniversat 50 de ani de căsnicie, sărbătorite de Primăria Călărași. FOTO CLnews

Sala de ședințe a Primăriei Municipiului Călărași a găzduit luni, 15 noiembrie, festivitatea de premiere a celor mai buni sportivi și antrenori călărășeni, legitimați la CSȘ Călărași și respectiv CSM Călărași, pentru rezultate remarcabile obținute în acest an.

Evenimentul, programat inițial în cursul lunii septembrie, în cadrul manifestărilor prilejuite de Zilele Municipiului Călărași, s-a desfășurat luni la inițiativa primarului Marius Dulce, care a dorit să confere o atenție aparte acestor minunați ambasadori ai orașului, medaliați atât în competițiile naționale cât și internaționale.

„Vreau să vă felicit pentru rezultatele remarcabile obținute în confruntările interne și internaționale. Performanțele realizate și evidențiate astăzi nu sunt deloc întâmplătoare. În spatele lor stau foarte multe ore de muncă. Și sacrificii. Dar și câțiva antrenori inimoși, capabili, profesioniști care au știut să le îndrepte pașii acestor sportivi talentați spre marea performanță. Pentru că nu trăim deloc vremuri ușoare, eforturile lor trebuie și mai mult apreciate. Comunitatea locală vă mulțumește pentru tot ce ați realizat în acest an și nădăjduim cu toții că, în 2022, rezultatele dumneavoastră vor depăși cu mult vremurile pe care le trăim. (…) Eu nu fac promisiuni dacă nu le pot onora. În acest sens, aș vrea să spun că în bugetul pe anul viitor, o să încercăm să fim, din punct de vedere financiar, și mai aproape de dumneavoastră. Pentru domnii profesori mesajul meu este să o țineți tot așa. Sunteți călărășeni, luptați pentru Călărași și aveți această misiune nobilă să duceți acești copii mai departe, în vârful ierarhiei sportului românesc și nu numai. Vă mulțumesc că existați!”, a declarat primarul Marius Dulce.

Prezent la acest eveniment, directorul CSM Călărași, Dumitru Chirilă a lăudat inițiativa conducerii Primăriei, adăugând că printr-o susținere și mai consistentă din partea Primăriei și a Consiliului Local rezultatele sportivilor clubului ar putea fi și mai valoroase.

„Vă mulțumim foarte mult pentru lăudabila inițiativă de a încerca să apreciem un pic strădania, eforturile și rezultatele miraculoase obținute de sportivii noștri care prin munca, evoluția și marile lor performanțe obținute au devenit nu doar mândria Călărașiului ci a întregii Românii. Pentru aceste rezultate istorice, merită din plin aprecierea și recunoștința noastră și dacă vor fi, în continuare, susținuți rezultatele pot fi și mai bune”, a declarat prof. Doctor Dumitru Chirilă, director CSM Călărași.

La rândul său, directorul CSȘ Călărași, prof. Marius Tătaru a evidențiat performanțele obținute de sportivii clubului și a susținut necesitatea modernizării bazei de pregătire cu resurse financiare locale.

„Aș începe și eu cu mulțumiri adresate primarului municipiului Călărași care tot timpul a fost alături de sportul școlar, susținându-ne permanent. Sunt convins că avem multe lucruri de făcut împreună și va sprijini în măsura posibilităților activitatea sportivă. CSȘ este singura unitate de învățământ din județul Călărași cu o tradiție de peste 50 de ani. Din păcate și noi ne chinuim ca și colegii noștri de la Ministerul Sporturilor. Avem aproape 400 de copii înscriși la 8 secții, secții de tradiție care au făcut cinste orașului nostru prin rezultatele obținute de sportivi de-a lungul timpului. Toți copiii noștri fac sport de performanță începând de la 10 ani. Se antrenează o dată, chiar de două ori pe zi. Sunt campioni naționali, unii participanți la competițiile internaționale”, a menționat, printre altele, directorul CSȘ Călărași, prof. Marius Tătaru.

Sportivilor și antrenorilor li s-au înmânat diplome fiind recompensați și cu o sumă de bani.

Clubul Sportiv Școlar Călărași | Lista sportivilor și antrenorilor premiați

Iustina Mihai – Atletism

Performanțe obținute:

  • Locul 1 la Campionatul Național Copii
  • Locul 2 la Campionatul Național de Sală Copii

Este antrenată de doamna prof. Daniel Sturz

Răzvan Ivan, Gabriel Ionescu, Cătălin Rareș Iancu și Valentin Constantin – Baseball

Performanțe realizate:

  • Locul 1 la Campionatul Național de Juniori I
  • Câștigători Cupa României (Locul I)
  • Participanți cu echipa națională la Campionatul European de Seniori.

Sunt antrenați de prof. Ion Bălan.

Cristian Nicoară – Canotaj

Performanțe obținute:

  • Locul II la Campionatul Național de Tineret
  • Participant la Campionatul Mondial Tineret, respectiv Campionatul European Tineret.

Este antrenat de prof. Cornel Nedelcu

David Tăbărana, Ștefan Vîlcu, Andrei Ciocănescu, Daniel Ion – Kaiac – Canoe

Performanțe realizate:

  • Locul I la Campionatul Național Fond Kaiac 4, Juniori I

Sunt antrenați de prof. Daniel Moise.

Antrenori: Daniela Sturz, Ion Bălan, Cornel Nedelcu și Daniel Moise.

Clubul Sportiv Municipal Călărași | Lista sportivilor și antrenorilor premiați

Iuliana Timoc – Canotaj

Performanțe realizate:

  • Campioană mondială, Seniori U23, Cehia

Este antrenată de prof. Eugen Suciu

Maria Guzran – Canotaj

Performanțe realizate:

  • Campioană mondială, Juniori, Cehia
  • Dublă campioană balcanică, 4 rame și 8+, Macedonia de Nord (12 septembrie 2021)
  • Locul I la Campionatele Naționale Senioare

Este antrenată de prof. Daniel Bănățeanu

Cristina Drugă – Canotaj

Performanțe realizate:

  • Locul II la Campionatul European, Senioare U23, Polonia (9 septembrie 2021)

Este antrenată de prof. Daniel Bănățeanu

Ana Maria Matran – Canotaj

Performanțe realizate:

  • Triplă campioană balcanică, Macedonia (12 septembrie)
  • Locul I la Campionatele Naționale de Juniori

Este antrenată de prof. Daniel Bănățeanu

Bianca Ifteni – Canotaj

Performanțe realizate:

  • Locul II la Campionatele Naționale de Juniori (13 septembrie 2021)
  • Locul I la Campionatele Balcanice, Junioare, proba 1X

Este antrenată de prof. Daniel Bănățeanu

Alin Buzdugan – Canotaj

Performanțe realizate:

  • Loc I la Campionatul National, proba 1x, Iasi (13 septembrie 2021)
  • Locul III la Campionatele Balcanice, Juniori, Macedonia de Nord

Este antrenat de Mădălina Buzdugan

Gabriela Cuc – Lupte libere

Performanțe realizate:

  • Locul III la Campionatele Mondiale, Constanța

Este antrenat de prof. Mihai Chirilă

Mihai Palaghia – Lupte libere

Performanțe realizate:

  • Locul I la Campionatul Național, Seniori, Costinești (13 septembrie 2021)
  • Locul III la Regata Mondială, categoroa 90kg, Italia (Roma)

Este antrenat de prof. Dragoș Hogea

Mircea Fabian – Lupte Libere

Performanțe realizate:

  • Locul II la Campionatul Național de Seniori U23, categoria 90 kg, Lugoj (1 august 2021

Este antrenat de prof. Dragoș Hogea

Daniel Manea – Lupte libere

Performanțe realizate:

  • Locul II la Campionatul Național, Seniori U23, categoria 86 kg, Lugoj (1 august 2021)

Este antrenat de prof. Dragoș Hogea

Florentina Biru – Lupte libere

Performanțe realizate:

  • Locul I la Campionatul Național, Cadeți, categoria 73 kg.

Este antrenată de prof. Dragoș Hogea

Elena Buzdugan – Canotaj

Performanțe realizate:

  • Locul II la Campionatul Național, Juniori, proba 1X

Este antrenată de Mădălina Buzdugan

Ionuț Pavel – Box

Performanțe realizate:

  • Locul I la Cupa României, Juniori, Zalău (30 mai 2021)

Este antrenat de Valentin Anghel

Gabriel Ivan Leon – Box

Performanțe realizate:

  • Locul I la Cupa României, Cadeți, categoria 66 kg, Arad

Este antrenat de Valentin Anghel

Adriana Ailincăi – Canotaj

Performanțe realizate:

  • Campioană europeană, Polonia (9 septembrie 2021)
  • Locul 2 la Regata mondială, Italia (Varese)
  • Locul IX la Jocurile Olimpice de la Tokyo

Este antrenată de prof. Eugen Suciu

Alexandru Chioseaua – Canotaj

Performanțe realizate:

  • Locul II la Campionatul European, Seniori, Italia (13 septembrie 2021)
  • Locul IX la Jocurile Olimpice de la Tokyo

Este antrenat de prof. Daniel Bănățeanu

Antrenori: Eugen Suciu, Daniel Bănățeanu, Mădălina Buzdugan, Mihai Chirilă, Dragoș Hogea și Valentin Anghel.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*