Primăria Călărași pune la dispoziția cetățenilor un punct de prim ajutor în perioadele de caniculă

În județul Călărași este anunțat cod roșu de caniculă.

Primăria Municipiului Călărași pune la dispoziția cetățenilor un punct de prim ajutor caniculă, amplasat în incinta Pieței Big, dotat cu aparat de aer condiționat, dozator de apă plată cu pahare de unică folosință, masă, scaune.

Punctul de prim ajutor caniculă este deservit de asistenți medicali comunitari în intervalul orar 10.00 – 17.00.

De asemenea se pun la dispoziția cetățenilor și spațiile climatizate ale sediilor Primăriei din strada București nr.140 A, respectiv str. Progresul nr. 23, unde se poate bea și un pahar de apă rece de la dozator.

Recomandări generale privind autoprotecția populației în zilele cu temperaturi caniculare

  • În această perioadă cu temperaturi ridicate, călărășenii sunt atenționați să respecte recomandările pentru protecția pe timp de caniculă, transmise de instituțiile abilitate, dintre care le amintim pe următoarele:
  • Deplasările sunt recomandate în primele ore ale dimineții sau seara, pe cât posibil prin zone umbrite, alternând deplasarea cu repausul, în spații dotate cu aer condiționat (magazine, spații publice);
  • Evitați aglomerațiile, expunerea la soare și efortul fizic intens între orele 11.00 – 18.00;
  • Dacă aveți aer condiționat, reglați aparatul astfel încât temperatura să fie cu 5 grade Celsius mai mică decât temperatura ambientală. Ventilatoarele nu trebuie folosite dacă temperatura aerului depășește 32 grade Celsius;
  • Dacă nu aveți aer condiționat în locuință sau la locul de muncă, petreceți 2-3 ore zilnic în spații care beneficiază de aer condiționat (cinematografe, spații publice, magazine);
  • Purtați pălării de soare, haine lejere și ample din fibre naturale de culori deschise;
  • Beți zilnic între 2 – 4 litri de lichide fără a aștepta să apară senzația de sete. În perioadele de caniculă se recomandă consumul unui pahar de apă (sau echivalentul acestuia) la fiecare 15-20 minute;
  • Nu consumați alcool (inclusiv bere sau vin) deoarece se favorizează deshidratarea și diminuează capacitatea de luptă a organismului împotriva căldurii;
  • Evitați băuturile cu conținut ridicat de cofeină (cafea, ceai, cola) sau de zahăr (sucuri răcoritoare carbogazoase);
  • Consumați fructe și legume proaspete, deoarece acestea conțin o mare cantitate de apă;
  • Se recomandă evitarea alimentației în grăsimi, în special grăsimi animale;
  • O doză de iaurt produce aceeași hidratare ca și un pahar de apă;
  • Aveți grijă de persoanele dependente de voi (copiii, vârstnicii, persoanele cu dizabilități);
  • Păstrați contactul permanent cu vecinii, rude, cunoștințe care sunt în vârstă sau cu dizabilități, interesându-vă de starea lor de sănătate;
  • Limităm creșterea temperaturii în locuințe prin:
  • Închiderea ferestrelor expuse la soare, tragerea jaluzelelor sau draperiilor;
  • Deschiderea ferestrelor seara târziu, noaptea și dimineața devreme provocând curenți de aer;
  • Stingerea sau scăderea intensității luminii artificiale, închiderea oricărui aparat electrocasnic de care nu avem nevoie.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*