Școlile din municipiul Călărași vor fi dotate cu table inteligente, laptopuri. FOTO Primăria Călărași
Primăria Municipiului Călărași implementează cel mai mare proiect educațional din ultimii 35 de ani, în valoare de aproximativ 5 milioane euro – proiectul cu titlul “Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a unităților de învățământ preuniversitar și a unităților conexe din municipiul Călărași” finanțat din PNRR.
“Prin acest proiect școlile din municipiu se dotează cu table inteligente, laptopuri, imprimante și mobiler școlar care vor crește, în mod considerabil, calitatea actului educațional.
Am încredere că noile echipamente au fost primite cu bucurie de elevi și profesori.
De asemenea, rog directorii să monitorizeze modul de folosire a acestor dotări”, a declarat viceprimarul municipiului Călărași, Gheorghe Stoian.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Clădirea în care seniorii de la Căminul „Sfântul Antim Ivireanul” din Călărași își duc astăzi viața de zi cu zi beneficiază de o nouă intervenție menită să îmbunătățească condițiile în care locuiesc. Reabilitarea acoperișului este […]
Județul Călărași se află marți, 18 august, sub atenționare Cod galben de caniculă și disconfort termic ridicat. Temperaturile maxime vor ajunge la 35-36 de grade, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge izolat pragul critic de […]
Portul Turistic Călărași se pregătește să schimbe ritmul orașului, pe 11 și 12 septembrie, când va găzdui Danubius Motorfest 2026, un eveniment care aduce împreună pasiunea pentru motociclete, muzica rock și atmosfera de festival. Timp […]
Be the first to comment