Un șofer băut a fost prins de polițiștii din Lehliu Gară, el având o alcoolemie de 0,44 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În ziua de 14 martie, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Lehliu Gară au depistat pe DJ201 B, un bărbat, de 52 de ani, în timp ce conducea un autovehicul, deși se afla sub influența băuturilor alcoolice.
La testarea cu aparatul etilotest bărbatul a prezentat o concentrație alcoolică de 0,44 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, totodată, fiindu-i suspendat permisul de conducere pe o perioadă nedeterminată, până la soluționarea cauzei.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Acțiunile pentru siguranța comunității din ultimele zile ale polițiștilor călărășeni au avut ca rezultat aplicarea a peste 450 de sancțiuni contravenționale, iar în trafic, pentru neregulile constatate, 41 de conducători auto au rămas fără permis. […]
Pe candidata la Senat din partea PSD Călărași, Daniela Mihai, o recomandă o vastă experiență profesională și faptul că reușește să rezolve probleme care au trenat de foarte mulți ani în județ. „Implicarea în proiecte […]
Un autocamion încărcat cu porumb s-a răsturnat miercuri după amiază pe DN 3B, pe raza satului Coslogeni, comuna Dichiseni, șoferul scăpând numai cu răni ușoare. Potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență al județului Călărași, […]
Be the first to comment