Sute de articole vestimentare contrafăcute, de aproape 140.000 de lei, descoperite de polițiștii de frontieră călărășeni

Peste 18 tone de haine second-hand, transportate ilegal din Bulgaria, oprite în punctul de frontieră Călărași. FOTO cu rol ilustrativ

Polițiștii din cadrul Punctului de Trecerea a Frontierei Călărași, împreună cu lucrătorii vamali, au verificat, pe sensul de intrare în ţară, un ansamblu rutier care transporta textile din Turcia pentru o firmă din Ucraina. La volanul autotrenului se afla un cetățean turc, în vârstă de 56 ani.

Potrivit STPF Călărași, pentru că existau suspiciuni că marfa transportată este contrafăcută, polițiștii de frontieră împreună cu lucrătorii vamali au procedat la efectuarea unui control amănunțit.

Astfel, echipa comună de control a descoperit că printre bunurile transportate se aflau și 703 articole vestimentare care purtau însemnele unor mărci cunoscute și erau susceptibile a fi contrafăcute.

Produsele respective, în valoare de aproximativ 138.000 lei dacă ar fi fost comercializate ca bunuri de marcă, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor de către lucrătorii vamali din cadrul Direcției Generale a Vămilor. În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări față de persoanele sus-menționate, pentru săvârşirea infracţiunii de punere în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată, urmând cala finalizare să fie propuse măsuri legale prin unitățile de parchet.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*