Un tânăr din Călărași a fost agresat de prietenul lui. Victima a povestit anchetatorilor că ar fi fost bătut de o persoană necunoscută când se întoarcea de la magazin.
Potrivit IPJ Călărași, la data de 18 ianuarie, ora 22:40, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Călărași au fost sesizați, prin apel 112, de către un bărbat, care a sesizat faptul că nepotul său ar fi fost agresat fizic și deposedat de portofel.
„Din primele verificări efectuate, s-a stabilit că tânărul se deplasase la domiciliul unui prieten, în vârstă de 20 de ani, din municipiul Călărași, iar, la un moment dat, ar fi plecat către un magazin. La întoarcere, acesta ar fi declarat inițial că a fost abordat de un bărbat necunoscut, care i-ar fi cerut bani, iar, după ce a refuzat, ar fi fost agresat și lăsat inconștient, constatând ulterior lipsa portofelului, care conținea documente și bani.
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată.
În urma cercetărilor efectuate de polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Călărași, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Călărași, s-a stabilit că cele declarate inițial nu corespund realității, fiind dispusă schimbarea încadrării juridice în infracțiunea de lovire sau alte violențe.
Astfel, s-a stabilit că, la data de 18 ianuarie a.c., în jurul orei 20:00, tânărul ar fi fost agresat fizic de către prietenul său, în vârstă de 20 de ani, la domiciliul acestuia din municipiul Călărași, pe fondul unui conflict spontan și al consumului de alcool. Ulterior, persoana vătămată s-a deplasat la domiciliul său din Tonea, județul Călărași, unde a fost observată de o rudă, care a apelat numărul unic de urgență 112.
Persoanei vătămate i-au fost aduse la cunoștință prevederile Legii nr. 26/2024, aceasta declarând că nu dorește emiterea unui ordin de protecție provizoriu, fiindu-i înmânată anexa nr. 2.
Totodată, persoana vătămată a formulat plângere prealabilă, cercetările fiind continuate de polițiști, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Călărași” – IPJ Călărași.
Față de tânărul de 20 de ani a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore.

Be the first to comment