Un bărbat este cercetat după ce a agresat și a vrut să violeze o femeie de 36 de ani

Parchetul Călărași. FOTO Adrian Boioglu
Parchetul Călărași. FOTO Adrian Boioglu

Un bărbat este cercetat de procurorii călărășeni după ce a bătut și a încercat să violeze o femeie în vârstă de 36 de ani.

Potrivit Parchetului de pe lângă Judecătoria Călărași, prin ordonanța procurorului de caz din data de 23.05.2025 s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva inculpatului R.A. (50 ani), pentru săvârșirea infracțiunilor de: tentativa la infracțiunea de “viol”  și “violare de domiciliu”.

„La data de 22.05.2025, în jurul orei 10.12, inculpatul, în vârstă de 50 ani, a pătruns, fără drept, în locuința persoanei vătămate, în vârstă de 36 de ani, în timp ce aceasta se afla singură în locuință, dormind, după care, prin violență fizică, constând în aplicarea a două lovituri cu palmele peste față și înfrângerea rezistenței victimei prin imobilizarea acesteia cu brațele, violențe care i-au produs persoanei vătămate leziuni ce necesită pentru vindecare un număr de 4-5 zile îngrijiri medicale, conform raportului de expertiză medico-legală, a încercat să întrețină un raport sexual cu persoana vătămată, împotriva voinței acesteia” – Parchetului de pe lângă Judecătoria Călărași.

La data de 23.05.2025 procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Călărași a propus luarea măsurii preventive a arestului preventiv, pe o durată de 30 de zile, față de inculpat, dosarul fiind înaintat judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Călărași.

Anterior, la data de 22.05.2025, organele de poliție din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Călărași au luat față de suspect măsura reținerii, pe o durată de 24 de ore.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*