Polițiștii din cadrul Serviciului Județean Transporturi Ialomița au reținut, pentru 24 de ore, un tânăr în vârstă de 27 de ani, din județul Călărași, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție și lovirea sau alte violențe.
Potrivit IPJ Ialomița, în fapt, la data de 18 decembrie a.c., polițiștii au fost sesizați de o femeie, de 25 de ani, din municipiul Slobozia, cu privire la faptul că un tânăr de 27 de ani, concubinul său, ar fi încălcat măsurile dispuse prin ordinul de protecție și ar fi agresat-o fizic în stația C.F. Slobozia Veche.
„În urma verificărilor efectuate polițiștii au constatat faptul că cele reclamate de persoana vătămată se confirmă, polițiștii stabilind că pe numele tânărului, instanța de judecată a emis la data de 29 iulie 2025 un ordin de protecție pe o perioadă de 12 luni, acesta fiind obligat la păstrarea distanței minime de 100 de metri față de concubina sa” – IPJ Ialomița.
În urma cercetărilor efectuate și a probatoriului administrat, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Slobozia, tânărul a fost reţinut de către polițiști, pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al inspectoratului.

Be the first to comment