VIDEO Președintele CJ Călărași, Vasile Iliuță: “25 microbuze electrice din județ vor ajunge la localitățile cu cei mai mulți elevi. Restul ar putea avea microbuze hibrid”
Vasile Iliuță, președintele Consiliului Județean Călărași, a discutat subiectul mult așteptat al microbuzelor școlare electrice. 25 astfel de mijloace de transport vor ajunge la localitățile care au cei mai mulți elevi.
Electro-mobilitatea va aduce poluare mai mică, taxe mai mici și mijloace de transport silențioase. Totul vine la pachet cu un cost de deplasare mai mic pentru că electricitatea este mai ieftină decât motorina sau benzina. Iliuță a explicat și modul de împărțire al acestor microbuze și a clarificat aspectele legate de planurile pentru viitorul apropiat legate de achiziția unor microbuze hibrid pentru restul localităților din județ.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Un tânăr de 24 de ani, din Călărași, a fost reținut de polițiști după ce, timp de mai multe nopți, a furat din incinta unui cimitir din oraș. Potrivit IPJ Călărași, la data de 13 […]
Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară (OCPI) Călărași suspendă activitatea de relații cu publicul și programul de audiențe, începând de luni, 16 noiembrie, și până la data de 27 noiembrie, inclusiv, având în vedere necesitatea […]
Inspectoratul Teritorial de Muncă Călărași (ITM) Călărași a efectuat în ultima săptămână a lunii iulie mai multe controale în vederea combaterii muncii nedeclarate și pentru respectarea prevederilor legale în domeniul relațiilor de muncă și a […]
Be the first to comment