VIDEO Primarul din Călărași întâmpină anul 2023 cu o agendă încărcată de proiecte finanțate din bani europeni. Marius Dulce: „Avem foarte mult de lucru. Ne dorim un Călărași modern, vrem un Călărași turistic”  

Marius Dulce, primarul municipiului Călărași. FOTO CLnews

Anul 2022, care aproape s-a încheiat, a debutat sub semnul crizelor: prelungirea pandemiei de coronavirus, iar ulterior, debutul unui conflict militar aprig, chiar la granița României, conflict care a generat o mulțime de efecte economice nefavorabile pentru întreaga Europă. Ca atare, primarii, principalii responsabili ai bunului trai social din fiecare localitate, au fost supuși ei provocărilor. Călărași este una dintre localitățile din România, care a accesat și accesează bani europeni pentru modernizare.

Primarul municipiului Călărași, Marius Dulce, a vorbit pentru CLnews, despre cum s-a văzut anul 2022 din fotoliul de edil al unei reședințe de județ.

„Am fost încercați de pandemie, acum războiul care continuă la granița țării noastre, dar noi suntem încrezători, pentru că ne dorim tot binele pentru cetățenii urbei noastre, pentru călărașeni, pentru toată România. Suntem încrezători pentru că am văzut că putem face lucruri minunate, dar numai dacă suntem împreună și lucrăm toți la același proiect”, consideră social-democratul.

În aceeași notă optimistă, specifică atmosferei sărbătorilor de iarnă, primarul de la Călărași transmite o urare cetățenilor:

„La final de an, că tot ne apropiem, nu le pot transmite călărășenilor decât să aibă un an 2023 așa cum și-l doresc, cu sănătate, cu împliniri și cu încrederea în noi că putem să facem lucruri frumoase împreună. La mulți ani, Călărași! La mulți ani, călărășeni!”

Marius Dulce a mai declarat că pe agenda municipalității din Călărași se află foarte multe proiecte începute și care este imperios necesar să fie finalizate cel mai târziu în decembrie anul viitor. Este vorba de proiecte de modernizare a infrastructurii de transport, de căi rutiere, dar numai, folosind bani alocați fie prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), fie prin Planul Național de Investiții (PNI).

„Îmi doresc foarte mult să terminăm aceste proiecte, pentru că în decembrie 2023 tragem linia și atunci trebuie să implementăm toate aceste proiecte de peste 45 de milioane de euro și mai mult de atât, avem proiecte la ora actuală semnate, aprobate pe PNRR de peste 50 de milioane de euro și vă dați seama că or să se suprapună într-un anumit interval de timp toate aceste proiecte.

Dorim să implementăm cât mai multe proiecte la Călărași, ne dorim să atragem cât mai mulți bani europeni. Avem proiecte pe PNI «Anghel Saligny» în valoare de 43 de milioane și trebuie să începem, să ne pregătim ca la începutul anului viitor să semnăm contractele de finanțare. Avem foarte mult de lucru și ne dorim un Călărași modern, vrem un Călărași turistic, vrem ca oamenii să se simtă bine și să simtă că sunt acasă”, afirmă primarul Marius Dulce.

Edilul șef a mai enumerat și câteva dintre proiectele pentru care și-a antrenat cel mai mult ambiția spre a le vedea finalizate cel puțin în anul care vine.

„Îmi doresc să asfaltez Mircea Vodă și cartierul Măgureni, două cartiere unde, de 30 de ani, nu au fost finalizate asfaltările, cartierul Măgureni nu a avut nici canalizare și acum terminăm canalizarea și după aceea începem asfaltarea, dar nu numai acestea, pentru că avem proiecte foarte multe, pe care trebuie să le finalizăm în decembrie 2023. Îmi doresc să termin foarte repede strada București, care este un proiect complementar cu ceea ce ați văzut cu autobuzele . Îmi doresc să termin internodalul foarte repede, sunt proiecte de suflet toate, pentru că le facem pentru cetățenii municipiului nostru”, încheie primarul.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*