Pompierii au salvat o pisică ce căzuse într-o fântână dezafectată. FOTO ISU Călărași
Pompierii militari din cadrul Detaşamentului Călărași au fost solicitați să intervină joi, 23 decembrie, pe raza localităţii Unirea pentru salvarea unei pisici ce căzuse într-o fântână dezafectată, fără apă.
S-a deplasat la intervenție o autospecială de stingere cu modul de descarcerare și un echipaj de trei cadre militare.
Fântână avea un diametru de aproximativ un metru, iar adâncimea de aproximativ 10 metri.
Cu ajutorul accesoriilor din dotare, pisica, de culoare neagră, a fost extrasă nevătămată de către pompieri.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Consiliul Local al municipiului Călăraşi este convocat în şedinţa ordinară, joi, 28.08.2025, ora 16.30 în sala de şedinţe a Consiliului Local Călăraşi și prin mijloace electronice, respectiv aplicaţia whatsapp/SMS. Pe ordinea de zi se află […]
Polițiști ai Biroului pentru Protecția Animalelor Călărași au fost sesizați miercuri, 16 noiembrie, cu privire la faptul că un cal se află în agonie pe marginea unei străzi din municipiul Oltenița. Potrivit IPJ Călărași, în […]
Polițiștii călărășeni au emis un ordin de protecție pe numele unui bărbat care a blocat în trafic mașina fostei concubine și i-a reproșat că fiica lor a luat notă mică la Evaluarea Națională La data […]
Be the first to comment