Trecerea la ora de vară nu afectează circulația trenurilor de călători.
Începând de duminică 26 martie 2023, în activitatea de transport feroviar se va trece la ora oficială de vară, astfel, ora 03.00 devenind ora 04.00. Ora de vară este valabilă până în ziua de 29 octombrie 2023, la ora 04.00.
În noaptea de 25/26 martie 2023, la nivel național trenurile de călători și marfă vor fi îndrumate din stațiile de formare, până la ora 03.00, care devine ora 04.00. Trenurile care au plecări programate între orele 03.01 și 04.00 vor intra în circulație cu întârziere față de ora din livretul de mers.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Prima tranșă, de 14.000 doze de vaccin Moderna, vor ajunge, miercuri, 13 ianuarie, la Institutul Național de Cercetare–Dezvoltare Medico–Militară „Cantacuzino”. Transportul este asigurat de firma producătoare, iar dozele de vaccin vor fi aduse la București […]
Pe parcursul anului 2022 la nivelul ITM Călăraşi se va desfăşura Acţiunea pentru prevenirea îmbolnăvirilor profesionale determinate de stresul profesional. Această acțiune va avea următoarele obiective : promovarea unui mediu de muncă sigur şi sănătos […]
Pe 1 Decembrie, de Ziua Națională a României, se vorbește întotdeauna despre independență, iar independența este intrinsec legată de noțiunea de libertate, iar „libertatea ar trebui să fie caracterizată de acțiuni, de acțiunile celor care […]
Be the first to comment